EVENIMENTE‎ > ‎

Noi oportunități pentru comunitatea din Cheud

posted 4 Jun 2018, 01:50 by Proiecte ASSOC
  
  


        
        Prin proiectul „TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD – Servicii integrate pentru o viață demnă”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, a fost deschisă o secție de montaj componente electrice la Năpradea, investiție facilitată de ASSOC Baia Mare.

        Acest demers reprezintă o nouă oportunitate pentru cei 30 de angajați romi de a-și valorifica potențialul de muncă și de a-și construi o viață mai bună. Printre cei angajați se află și cursanți din cadrul programului A doua șansă pentru care posibilitatea de a avea un loc de muncă întregește cunoștințele pe care le-au dobândit în cadrul activităților de consiliere vocațională din programul activităților extracurriculare.Este de apreciat efortul pe care acești cursanți îl fac pentru a se prezenta la locul de muncă în prima parte a zilei și de a participa apoi cu regularitate la cursurile ADS.Se dovedește că schimbarea de mentalitate se produce pas cu pas, că motivația interioară a acestor oameni de a-și schimba viața în bine este din ce în ce mai puternică și mai evidentă.

        Și de această dată reprezentanții ASSOC au dovedit că știu să facă lucruri BUNE BINE, că modestia, perseverența, toleranța față de ceilalți reprezintă valori care care dau roade dacă sunt valorificate cu profesionalism.

Comments