Viața țiganilor din Cheud a fost la fel de dură precum metalul pe care aceștia s-au obișnuit să-l bată cu ciocanul ca să-l facă să sune armonios. Pălmile, dar și chipurile lor poartă urmele greutăților prin care au trecut. Sunt zbârcituri și riduri adânci ce le brăzdează pielea înnegrită de fumul din atelierele în care, din generație în generație, fac clopoței, zurgălăi, tălăngi și orice obiecte din tablă, badog - cum îi zic ei.

        Cheud, sat aparținător de comuna Năpradea din județul Sălaj, are puțin peste 500 de suflete și majoritatea sunt de etnie romă. Sunt oameni cu frica de Dumnezeu care se roagă pentru zile mai bune, pentru sănătate și pentru îndestulare. Nu visează la palate, ci doar să nu mai fie nevoiți să-și drămuiască banii de la o lună la alta.

        Romii dau formă bucăților de tinichea, le îndoaie și le străpung cu aceeași perseverență cu care Someșul modelează lunca în care s-au stabilit pe la 1900. Ca toți oamenii care vor să-și facă rostul lor în viață, s-au încăpățânat să-și facă traiul mai bun și s-au zbătut să le ofere copiilor ce n-au avut ei. Nu le-a fost ușor și nici acum nu le este.

        Colegii din ASSOC, care derulează în localitate proiectul TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD, s-au străduit să îi pună în valoare pe romii din localitate, să îi facă să realizeze că nu sunt cu nimic mai prejos decât alții, iar poveștile clopoțeilor și zurgălăilor fabricați manual la Cheud întăresc acest lucru.