Viața țiganilor din Cheud a fost la fel de dură precum metalul pe care
aceștia s-au obișnuit să-l bată cu ciocanul ca să-l facă să sune
armonios. Pălmile, dar și chipurile lor poartă urmele greutăților prin
care au trecut. Sunt zbârcituri și riduri adânci ce le brăzdează pielea
înnegrită de fumul din atelierele în care, din generație în generație,
fac clopoței, zurgălăi, tălăngi și orice obiecte din tablă, badog - cum
îi zic ei. Cheud, sat aparținător de comuna Năpradea din județul Sălaj, are puțin
peste 500 de suflete și majoritatea sunt de etnie romă. Sunt oameni cu
frica de Dumnezeu care se roagă pentru zile mai bune, pentru sănătate și
pentru îndestulare. Nu visează la palate, ci doar să nu mai fie nevoiți
să-și drămuiască banii de la o lună la alta. Romii dau formă bucăților de tinichea, le îndoaie și le străpung cu
aceeași perseverență cu care Someșul modelează lunca în care s-au
stabilit pe la 1900. Ca toți oamenii care vor să-și facă rostul lor în
viață, s-au încăpățânat să-și facă traiul mai bun și s-au zbătut să le
ofere copiilor ce n-au avut ei. Nu le-a fost ușor și nici acum nu le
este. Colegii din ASSOC, care derulează în localitate proiectul TRAISAREL
DÈMNO ANDA CHEUD, s-au străduit să îi pună în valoare pe romii din
localitate, să îi facă să realizeze că nu sunt cu nimic mai prejos decât
alții, iar poveștile clopoțeilor și zurgălăilor fabricați manual la
Cheud întăresc acest lucru. |
EVENIMENTE >